Facultatea de Economie, Administrație și Afaceri

Prin oferta sa educațională, facultatea își propune să răspundă nevoilor de formare pe plan regional, necesităților existente pe piața locală a muncii și interesului tinerilor pentru domeniul economic și al științelor administrative. Beneficiind de o paletă diversă de specializări, facultatea are în vedere prin programele de licență, masterat și doctorat dezvoltarea de competențe în domeniile turismului, managementului organizațiilor, relațiilor internaționale, contabilității, științelor administrative. În cadrul INCUBAF (Laboratorul de Incubare a Afacerilor) studenții au posibilitatea de a-și dezvolta abilitățile antreprenoriale și de a primi sprijin în inițierea si dezvoltarea unei afaceri.
PROGRAME DE STUDIU LICENȚĂ (3 ANI)
  • Administrarea afacerilor (ZI și ID)
  • Afaceri internaționale
  • Asistență managerială și administrativă (ZI și ID)
  • Contabilitate și informatică de gestiune (ZI și ID)
  • Economia comerțului, turismului și serviciilor (ZI și ID)
  • Economie generală și comunicare economică
  • Finanțe și bănci
  • Informatică economică
  • Management
PROGRAME DE STUDIU MASTERAT (2 ANI)
  • Administrarea și formarea resurselor umane în organizații
  • Audit și guvernanță corporativă
  • Contabilitate, audit financiar și expertiza contabilă
  • Diagnostic și evaluare economico-financiară
  • Globalizare și diplomație economică
  • Managementul și administrarea afacerilor
  • Management și audit în afaceri și administrație
  • Managementul firmelor de comerț, turism și servicii
  • Planning of New Tourism Products and Destination Management (program cu predare în limba engleză).
În cadrul Facultății de Științe Economice și Administrație Publică funcționează trei centre de cercetare: Centrul de Cercetare în Management și Administrarea Afacerilor; Centrul de Cercetare în Contabilitate și Informatică de Gestiune; Centrul de Resurse și Cercetări în Turism. Rezultatele cercetării sunt diseminate prin intermediul celor cinci publicații indexate în baze de date internaționale: „Analele Universității Ștefan cel Mare din Suceava, fasciculul FSEAP”; „Revista de Turism”; „Jurnal de Informatică aplicată & matematică”; „Accounting, Finance and Business”; „Ecoforum”.

Facultatea de Drept și Științe Administrative

Cea mai nouă facultate își propune asigurarea unui proces educațional bazat pe performanță la nivelul programelor de studii, în conformitate cu cerințele de calitate și exigențele actuale din domeniile Drept și Științe Administrative, urmărind pregătirea absolvenților pentru nevoile existente pe piața muncii.
Facultatea susține participarea studenților în activitățile academice, curriculare și extra-curriculare, colective și asociative ale studenților, desfășurate prin intermediul ELSA Suceava sau a altor organizații. De asemenea, sunt încurajate inițiativele studenților în domeniul voluntariatului și implicarea acestora în activități de cercetare, cultural-artistice, sportive, administrative și de promovare a facultății.
Pe plan științific, facultatea organizează manifestări specifice profesiilor viitorilor absolvenți, constând în procese simulate, colocvii juridice, mese rotunde, centre de excelență și conferințe naționale și internaționale.

PROGRAME DE STUDIU LICENȚĂ (4 ani sau 3 ani)

  • Drept – (4 ani)
  • Administrație publică – ZI și ID (3 ani)
  • Poliție locală – (3 ani)

PROGRAME DE STUDIU MASTERAT (2 ANI)

  • Drept european
  • Management și administrație europeană

În cadrul facultății funcționează Centrul de Formare și Cercetare în Administrația Publică – CEFCAP, care are misiunea de a derula proiecte, efectua studii și cercetări, organiza activități de formare continuă în domeniul Științelor socio-umane, respectiv în subdomeniul Drept și în cel al Științelor administrative. În paralel, activitatea de cercetare se desfășoară în cercuri specifice diverselor discipline de profil.

Facultatea de Educație Fizică și Sport

Obiectivul principal al facultății este acela de a asigura pregătirea de specialitate cerută persoanelor care vor lucra în domeniul educației fizice, sportului, kinetoterapiei, nutriției și recuperării, urmărind dezvoltarea profesionalismului și competenței la nivelul exigențelor Uniunii Europene. În cadrul facultății funcționează Departamentul de Sănătate și Dezvoltare Umană care, pentru prima oară în istoria USV, răspunde nevoii de a crea specialiști în prevenirea bolilor de nutriție și recuperarea pacienților, în colaborare cu alte instituții de sănătate din județ.

PROGRAME DE STUDIU LICENȚĂ (3 ANI)

  • Educație fizică și sportivă
  • Kinetoterapie și motricitate specială
  • Balneofiziokinetoterapie și recuperare
  • Nutriție și dietetică

PROGRAME DE STUDIU MASTERAT (2 ANI)

  • Educație fizică școlară și activități extracurriculare
  • Kinetoprofilaxie, recuperare și modelare corporală

Facultatea dispune de laboratoare, centre de formare și săli de curs dotate cu echipamente de ultimă generație, precum și de facilități suplimentare:

  • un teren de sport cu gazon sintetic prevăzut cu un balon presostatic și sistem de iluminat, terenuri de handbal, tenis, baschet, volei, fotbal și o pistă de atletism
  • o sală de sport cu echipamente de bodybuilding
  • o sală de sport pentru tenis, baschet, handbal, volei
  • un Complex de Natație și Kinetoterapie
  • un laborator de științe bio-medicale
  • un laborator de mișcare și de evaluare funcțională
  • un laborator multimedia
  • 4 săli de curs și săli de seminar